tacerea

Nu imi este proprie calitatea de a tacea... As vrea sa fie, cu toate ca, de fiecare data cand tac pentru ca sunt nevoita, mi se pare ca tacerea se aduna, se ingramadeste, se face o mare gramada... se face un munte. Si se impune pana la urma - te trezesti dimineata - si muntele e acoolo, te culci sub munte noaptea. Nu o mai strici niciodata - o ocolesti: nu are nici un rost sa o faci praf - mai ales ca ar trebui sa te apuci de la varf si ar iesi o exagerare... sa dai cu tarnacopul in varful muntelui (te faci de ras).

Ma simt asa de bine ca am scapat de stresul examenului... ma simt usoara - un sentiment tare bun: as putea sa zbor dar nu stiu unde (si asta ma deruteaza).