albul paginii, negrul tastaturii.... ramane decat posibilitatea si posibilitatea ne paralizeaza uneori... de cele mai multe ori. pe mine cel putin. Am ganduri intortocheate care mi se cristalizeaza uneori asa de bine incat ma satisfac... Nu stiu insa cui folosesc. O sa-mi foloseasca macar mine? O sa le tin minte sirul? O sa pot trai conform concluziilor. Sau rationalul lor nu are nimic de-a face cu felul in care sunt croita sa-mi traiesc viata? Mi-am dat seama ca din pacate trebuie sa fim intotdeauna independenti, sa ne pastram mereu putin indisponibili, chiar si fata de cei carora le-am promis ca o sa le fim disponibili intotdeauna. Trebuie sa ne salvam pe noi si sa salvam relatii nelasandu-ne cu totul afundati in ele - trebuie sa ne pastram ochii afara, uneori sa scoatem si nasul. Nu poti fi dorit cand te cufunzi tu insuti in dorinta, cand nu mai cultivi altceva.
Cineva mi-a spus - ai facut o greseala... m-a enervat! Dar si eu fac aceasi greseala de a ii judeca pe altii .... nu este corect... Judecata altora despre mine ma face sa realizez asta. Stiu sa ma judec singura... Am un invelis de rezistenta dar dupa ce ma opresc mult timp asupra unei judecati cu toata seriozitatea si severitatea de care sunt capabila fata de altii, ma condamn gasind partea subtire a invelisului. Imi gasesc si scuze - dar judecata o accept. Cred ca este important. Ce pacat ca in timp de pace oamenii nu realizeaza ca sunt dominati. Ce dusmani puternici ne suntem noua insine. Cat ne mintim...

Acum cateva zile vorbeam despre anularea dorintelor. Din cand in cand ma mai gandesc la asta. Nu se poate. Eu nu pot. Ramane dorinta de a trai. Asta nu tine de noi sa o distrugem. Unii pot, altii nu. Si dorinta asta de a trai le aduce cu ea si pe celelalte. Am primit un raspuns la postul anterior in care ma intrebam de ce vreau sa traiesc... Raspunsul meu a fost pueril cred. Adevarul este ca intr-adevar, ne dorim sa traim pentru ca alternativa este nimic. Si ne-am dori sa traim si daca am fi inchisi pe intuneric pentru totdeauna. Cateodata cand emit judecati de genul asta ma gandesc ca altii au trecut pe aici si eu raspuns mult mai bine si se gasesc capitole in unele carti despre fiecare fragment de gand care imi poate trece mie prin cap. Ar trebui mai bine sa citesc acele carti? Adevarul ca raspunsurile au valoare cand ajungi singur la ele. Atunci le simti. Atunci te ard si atunci stralucesc. Si este adevarat ca vor avea pentru totdeauna valoare doar pentru tine.

Mai este un "din pacate" pe care imi vine sa-l rostesc... Din pacate imi dau seama ca cele mai multe dintre grijile mele, durerile mele, framantarile mele palesc datorita prea micilor neajunsuri pe care le intampin. Am o viata usoara si sunt norocoasa in comparatie cu multi altii, ceea ce inseamna ca de fiecare cand ma plang sunt o pacatoasa, o rasfatata, o patetica. Durerea adevarata ma ocoleste si refuza sa-mi innobileze plansetul. Nici nu stiu ce inseamna moartea, durerea adevarata. Sunt dintre cei care ca sa fie mai mult decat un simplu copil rasfatat si plangacios ar trebui sa dea responsabil din timpul si resursele lui celor care au mai putin. Si atunci nu mi-as face decat o umila datorie care nu mi-ar schimba cu nimic statutul. Recunosc toate astea si totusi ma plang si uneori ma simt nedreptatita. Ma prostesc cred.