plec mai devreme de acolo

De cand s-a dat ora inainte plec de la serviciu cand inca este lumina si asta imi da un simtamant de bine... dar pe alocuri ma face sa ma simt si un pic ciudat, de parca as trece prin panze intinse la soare, panze care si ele la randu-le trec prin mine vanturandu-mi un pic din ciudate senzatii uitate de mult intr-o pungulita pe jos intr-o camera plina de lucruri nefolositoare. Ma intreb daca le-am avut vreodata sau stateau acolo de mult ca un cadou nedeschis, ca o mostenire de la strabuni.
Oare mi-a fost scris undeva ca o sa-mi petrec viata departe de centrul universului meu? Oare chiar am eu un centru al universului cum avea Creanga? Sau eu sunt altfel decat el? Oare sufar de dor la fel ca altii sau mai putin, sau mai mult?
Si daca am un centru al universului si nici nu mi-a fost scris sa-l parasesc - ce o sa ma astepte in continuare? Cat de ciudata o sa fie viata mea? sau cat de nesarata? cat de neimplinita?
Sper ca gandurile astea mucegaite sa nu fie de fapt momentul meu de luciditate. Sper sa fie doar niste frici nefondate! ... Pe undeva cred ca probabil astfel de ganduri o sa imi revina intotdeauna si nu voi sti niciodata raspunsul. Viata oricarui om are o dualitate. si singura constanta este du-te - vino-ul intre polii acesteia.
Parca vad ca mai tarziu, cand voi citi acest blog voi recunoaste ca aceleasi dileme m-au urmarit intotdeauna.