CHIAR SUNT FEMEILE USELESS? CHIAR SUNT EU O NAIVA? cum pot sa demonstrez ca propozitiile astea nu sunt adevarate? nu pot. dar asta nu le face automat valabile, does it?
Ma intreb - exista in viata oamenilor o trezire, sau mai multe. Eu una trec dintr-o trezire in alta. Ceea ce este paradoxal. Treziri succesive.... se cumuleaza oare? ar insemna ca trezirile mele fac parte dintr-o trezire progresiva... Nu stiu. As vrea sa ma trezesc o data ca lumea si atat.
cine esti? unde te duci? ce vrei? ce crezi despre mine? ce crezi despre ceilalti? ce crezi despre sefii tai? ce crezi despre colegi? ce crezi despre parintii tai? ce greseli faci? de ce ti-e frica? ce te enerveaza? cand te simti bine? cum te-ai simtit cand s-a nascut primul tau copil? vrei sa te schimbi? cine o sa fi peste un an? dar peste 5? dar peste 10? nu stii? ai vrea sa stii? ti-e frica? esti singur? iei pastile? vrei sa dormi? esti obosit? vrei sa ne oprim? vrei sa stergem doua ore din calendar si sa le facem vesnicie? vrei sa scriem o carte? vrei sa le ardem pe toate? sa cumparam o insula si sa ii dedicam o melodie? ce melodie? e la tine in cap? vrei sa o imprumuti si sa nu o mai ceri inapoi? te dor ochii? te-ai uitat prea mult in soare? te strange sutienul? cine te strange de gat? de ce te inneci? nu mai da din picioare! opreste-te!
mi-am spus astazi varsta si am avut un sentiment foarte puternic ca fac o greseala si ca va trebuie sa ma corectez imediat ce o sa pronunt. varsta asta nu mi-e proprie sau ceva din felul in care imi traiesc varsta nu mi-e propriu. Vreau sa ies putin in afara mea si sa ma privesc. Fac eforturi de imaginatie... nu reusesc. Sunt ca o piatra cazuta pe pamant si care nu poate sa zboare. Ma intreb cine ar putea sa placa o piatra... sunt sigura ca doar niste persoane f. tolerante.
Mi-am facut o prietena astazi - o dansatoare din Spania - o sa merg cu ea intr-un club de salsa cat de curand. Sunt o piatra dansatoare! :) I'd like to have myself checked. Something's wrong.
albul paginii, negrul tastaturii.... ramane decat posibilitatea si posibilitatea ne paralizeaza uneori... de cele mai multe ori. pe mine cel putin. Am ganduri intortocheate care mi se cristalizeaza uneori asa de bine incat ma satisfac... Nu stiu insa cui folosesc. O sa-mi foloseasca macar mine? O sa le tin minte sirul? O sa pot trai conform concluziilor. Sau rationalul lor nu are nimic de-a face cu felul in care sunt croita sa-mi traiesc viata? Mi-am dat seama ca din pacate trebuie sa fim intotdeauna independenti, sa ne pastram mereu putin indisponibili, chiar si fata de cei carora le-am promis ca o sa le fim disponibili intotdeauna. Trebuie sa ne salvam pe noi si sa salvam relatii nelasandu-ne cu totul afundati in ele - trebuie sa ne pastram ochii afara, uneori sa scoatem si nasul. Nu poti fi dorit cand te cufunzi tu insuti in dorinta, cand nu mai cultivi altceva.
Cineva mi-a spus - ai facut o greseala... m-a enervat! Dar si eu fac aceasi greseala de a ii judeca pe altii .... nu este corect... Judecata altora despre mine ma face sa realizez asta. Stiu sa ma judec singura... Am un invelis de rezistenta dar dupa ce ma opresc mult timp asupra unei judecati cu toata seriozitatea si severitatea de care sunt capabila fata de altii, ma condamn gasind partea subtire a invelisului. Imi gasesc si scuze - dar judecata o accept. Cred ca este important. Ce pacat ca in timp de pace oamenii nu realizeaza ca sunt dominati. Ce dusmani puternici ne suntem noua insine. Cat ne mintim...
Acum cateva zile vorbeam despre anularea dorintelor. Din cand in cand ma mai gandesc la asta. Nu se poate. Eu nu pot. Ramane dorinta de a trai. Asta nu tine de noi sa o distrugem. Unii pot, altii nu. Si dorinta asta de a trai le aduce cu ea si pe celelalte. Am primit un raspuns la postul anterior in care ma intrebam de ce vreau sa traiesc... Raspunsul meu a fost pueril cred. Adevarul este ca intr-adevar, ne dorim sa traim pentru ca alternativa este nimic. Si ne-am dori sa traim si daca am fi inchisi pe intuneric pentru totdeauna. Cateodata cand emit judecati de genul asta ma gandesc ca altii au trecut pe aici si eu raspuns mult mai bine si se gasesc capitole in unele carti despre fiecare fragment de gand care imi poate trece mie prin cap. Ar trebui mai bine sa citesc acele carti? Adevarul ca raspunsurile au valoare cand ajungi singur la ele. Atunci le simti. Atunci te ard si atunci stralucesc. Si este adevarat ca vor avea pentru totdeauna valoare doar pentru tine.
Mai este un "din pacate" pe care imi vine sa-l rostesc... Din pacate imi dau seama ca cele mai multe dintre grijile mele, durerile mele, framantarile mele palesc datorita prea micilor neajunsuri pe care le intampin. Am o viata usoara si sunt norocoasa in comparatie cu multi altii, ceea ce inseamna ca de fiecare cand ma plang sunt o pacatoasa, o rasfatata, o patetica. Durerea adevarata ma ocoleste si refuza sa-mi innobileze plansetul. Nici nu stiu ce inseamna moartea, durerea adevarata. Sunt dintre cei care ca sa fie mai mult decat un simplu copil rasfatat si plangacios ar trebui sa dea responsabil din timpul si resursele lui celor care au mai putin. Si atunci nu mi-as face decat o umila datorie care nu mi-ar schimba cu nimic statutul. Recunosc toate astea si totusi ma plang si uneori ma simt nedreptatita. Ma prostesc cred.
pai tot timpul moare cineva... Dar mie nu mi-a murit nimeni pana acum! Cred ca o sa fiu foarte surprinsa cand o sa se intample. Sper sa nu mor eu inaintea tuturor si atunci sigur nu o sa mai am parte de uimire. Ma intreb de ce vreau sa traiesc, adica in afara de instinctul de supravietuire... Pai ar fi asa - ca sa vad de ce sunt in stare... adica vreau sa ma cunosc mai bine inainte sa mor. Pentru ca mai am multe terenuri de cucerit, pentru ca vreau sa ma mai plimb in soare, sa vad o zi te toamna in toate culorile pe care le poate lua o frunza, pentru ca vreau sa ma bucur ca am ajuns la munte sau la mare. Sa ma bucur ca mi-am facut un prieten nou. Sa traiesc ziua cand voi avea prieteni francezi sau spanioli carora sa le vorbesc pe limba lor. Sa ma bucur ca am descoperit o noua piesa muzicala ce imi creaza un sentiment aparte pe care nu l-am mai intalnit. Sa vad fetele copiilor surorilor mele, si bucuria mamei ca are nepoti. Si bineinteles vreau sa traiesc sa am bucuria de a strange in brate un copil care sa ma iubesca si care sa aiba nevoie de mine... Sa traiesc sa-i vad pe toti la care tin over and over again. Ei bine... nu prea stiu de ce vreau sa traiesc - asta nu prea seamana a proiect de viata - dar sunt chestiile care mi-au venit in cap.
Intotdeauna mi-a fost teama de ploaie... Intotdeauna m-am ferit de ea pe cat posibil: gluga, umbrela (visez sa am multe umbrele- diverse si in diverse locuri), incaltaminte impermeabila. Cel mai mult ma deranjeaza sa ma prinda ploaia in sandale. Si poate de aia ii admir pe oamenii care nu se feresc de ploaie - merg cu capul gol, nu par intimidati de ploaie, nici macar nu par ingrijorati, nedreptatiti,parca nu ar suporta un disconfort care poate oricand deveni si mai mare... Si mereu ma fac sa ma gandesc - oare ei stiu sigur ca apa nu o sa-i faca sa raceasca? Oare stiu exact pana unde o sa patrunda apa? Sau stiu ca pur si simplu o data ajunsi acasa totul o sa se usuce si o sa fie bine din nou. Ceva ce ei stiu si simt ii face sa se simta ok in ploaie. Sunt autonomi, independenti, siguri pe ei, impacati cu natura. Eu nu pot fi sigura pe mine in ploaie decat daca stiu ca sunt impermeabila. De la adapost de altfel ploaia mi se pare fascinanta... tocmai pt ca eu ma vad protejata - acoperisul casei este mult mai pretios, si de aia imi iubesc casa mai mult cand ploua.
Intotdeauna mi-au placut paralelele si de aia imi vine sa fac una din nou... Si anume ca momentele grele pe care altii ni le pricinuiesc sunt ca si ploaia... din cand in cand putem fi siguri ca o sa cada din nou... Ar fi bine sa fiu si eu asa ca oamenii care merg prin ploaie fericiti chiar daca au plecat de acasa imbracati pentru a intampina o zi insorita. Pentru ca vrei nu vrei - ploaia o sa vina, si nu poti pleca din casa in pelerina in fiecare zi, nu?
Ei, saptamana asta m-a prins ploaia in sandale... Si mi-am dat seama ca inca sunt foarte imatura, dependenta, copilaroasa si foarte suparacioasa... Ei, si?
Ca sa compense - m-am tuns singura - mi-ar placea sa fiu "a self-made person". Ei bine - stiu ca sunt departe, dar in unele zile imi place sa gandesc ca sunt.
In curand vreau sa imi descopar niste nuante... Sau daca nu - sa le adaug :) Ca sangvina nu prea am... nu prea am...
Din jurnalul unui imigrant - mi-am dat seama ca trebuie sa gandesc pozitiv si sa nu indraznesc sa dezvolt psihologia unui out-sider... ca pana la urma chiar asa o sa fiu... Si Fantine e un fraier si poate sa creada ce vrea el, da e fraier! De fapt al doilea lui nume este FRAIER!
Ma pregatesc pt Craciun - TREBUIE sa-i cer banii lui SEFA! HA
Citesc "Asteptandu-i pe barbari" Coetzee - imi place
Imi place ce mi-a trimis sor-mea...
Citesc ziarele frantuzesti.
Mananc paine poloneza.
Ma imbrac nemteste. :D
Nu cumpar nimic italinesc. :))
Azi nu gatesc - gateste Albert.
Ma simt privita de o bufnita.
Bonsaiul e bine.
Porcusorul e plin.
Mi-am facut ordine intre fisierele cu muzica... Astept iPod-ul.
De curand am hotarat ca acest blog nu va mai fi public. Nu va deveni totusi mai personal decat a fost pana acum. Nici mai putin plicticos :D Important este ca voi continua sa ma exprim, si sa-mi ordonez gandurile in asa fel incat sa fie inteligibile si pentru alte fiinte. Imi voi face "my mental notes" aici. Voi "stirile" cele mai importante (lol) din viata mea... Si va promit ca va fi "Gloomy". Asta este partea mea neagra.
A doua zi o sa ma ridic repede din pat ca sa sterg repede pana nu citeste cineva prostiile debitate cu o seara inainte. haha
In seara asta am vazut "Moonlight Mile" - Am ramas cu o idee - "the style might be wrong, the colors off, but you find you are home".
din seria "jurnalul unui imigrant"... si ca veni vorba de casa... O sa fiu vreodata acasa aici? Si oare chiar as fi mai acasa in Bucuresti? Au dreptate localnicii sa-i respinga pe imigranti? Sunt oamenii din tara mea diferiti din punctul asta de vedere? as fi eu insami diferita? Cred ca o sa mai pun intrebarile astea un timp pana o sa ma invat cu ele si o sa dispara din mintea mea, si o sa-mi accept "conditia" fara sa o mai pun sub semnul intrebarii.
Problema este ca avem o atitudine fata de toate intrebarile - tindem catre un raspuns. Si chiar daca nu indraznim sa ne dam raspunsul cand va fi timpul sa actionam o vom face in conformitate cu acel raspuns. Si viata ni se croieste dupa el.
Mi-e teama ca imi folosesc gresit libertatea. Mi-e teama sa nu ajung la a avea o atitudine distructiva... Mi-e tare teama ca dupa un timp, cand voi pune lucrurile in balanta nu voi putea nici macar victima sa ma consider. desi cu siguranta voi face tot posibilul. ;)
micul jurnal - am un pom cu frunzele ingalbenite in fata geamului de la bucatarie (nu e chiar in fata - dar se vede de la geam). In seara asta, pe la 4 era luminat de soarele ce cobora la apus si ma tot uitam la el si ma facea fericita... Mai tarziu am observat oameni care se uitau undeva unde eu nu puteam vedea... Am stiut ca ceva s-a intamplat... Probabil chiar in timp ce imi admiram pomul, la 20 de metri de el o persoana a fost injunghiata in spate deoarece se pare ca s-a intrecut cu un nebun pe sosea. Nebunul l-a urmarit pana acasa unde, dupa ce a iesit din masina, a primit lovitura. Credem ca va trai. Si speram ca nebunul sa fie prins. Nu ma astept ca acest eveniment sa ajunga la stiri... se pare ca se intampla prea des ca sa mai fie stire... hmmm
O sa reiau un aspect des discutat (nu neaparat pe blogul asta) si anume de ce scriem. Cineva a redus motivatiile la 2 si a spus ca unii din plictiseala altii pt. ca au ce scrie. Eu, nici una, nici alta... Na - poate pt ca nu imi place sa intru in clasificari inguste... Eu scriu acum (de data asta) dintr-un sentiment al datoriei... e ca si cum nu mi-as fi facut tema. Scriu ca sa tin in viata ce am apucat sa creez... (nu ca ar fi o creatie in adevaratul sens al cuvantului). E ca in jocul ala idiot: "Sims" se chema parca.
Deci o sa spun pe scurt cateva chestii> imi plac americanii mai mult decat imi plac englezii (pe care nu ii plac aproape deloc - SUNT NESIMTITI)... deci mi-ar placea sa ma mut in America. Desi adevarul este ca strain ramai peste tot in afara tarii in care te-ai nascut si /sau crescut.
Mi-a spus cineva ceva si vreau sa o citez. A spus asa> "what you've learned and what you are, no one can take away from you". Thank you for that, Elizabeth.
In lunga lista de prieteni a unei fetite de 7 ani pe care o stiu, eu sunt plasata inaintea tuturor celor morti... hmmm.. sper sa nu fiu chiar aproape moarta.
Dupa trei zile de mers cu bicicleta pe trotuar am aflat din ziar ca este ilegal si ca exista si o amenda, pe care primaria se gandeste sa o mareasca de la 30 la 100 de lire... Deci faceam ceva total ilegal fara sa stiu... bine ca nu am fost prinsa. Oricum acum nu mai merg pe trotuar desi aproape 400 de ciclisti sunt serios raniti sau omorati anual in Londra. Si probabil exista decat o persoana omorata de un ciclist in ultimul an...
Oricum important este ca mersul pe bicicleta produce endorfine.
later edit > mi-ar placea si mai mult de americani daca ar castiga alegerile obama!
Fara sa respect cronologia... bonsaiul si-a pierdut mare parte din frunze - poate pt ca este toamna?? Am restabilit legatura cu un prieten despre care nu mai stiam nimic de cel putin vreo 4 ani. Am aflat de la el lucruri pe care daca le-as fi aflat acum 7 ani as fi fost fericita dar acum ma lasa rece... am instalat MSN-ul. am fost si foarte bucuroasa si opusul. Simt ca abia am inceput sa merg si ca ma impiedic la tot pasul... tare frustranta trebuie sa fie experienta asta si pt aia mici! M-am hotarat sa nu-i mai critic pe ceilalti: sa vedem cat o sa ma tina. Si... nici nu stiu daca sunt pregatita sa recunosc... dar, am lovit masina dand cu spatele - sper sa dispara cat mai repede sentimentul de vinovatie pe care il resimt (oricum, macar nu e mare paguba)!
Am vazut un film cu furnici. Am facut 3 zile la rand acelasi drum (nu stiu de ce m-a facut sa ma simt ciudat lucrul asta). M-am obsedat de cazul McCanns.
Macar e soare afara... si a asa a fost in ultimele 5 zile sau mai bine! Astept vremea rea si poate o sa-mi mearga mai bine!
probabil ca nu meriti durerea pe care o suporti crezand ca o meriti. desi eu as fi de acord cu tine ca poate o meriti.
Poate ar trebui sa-ti amani anumite placeri chiar daca iti stau la indemana.
the silent treatment can be a zen retreat. especially when kids give it to their parents. :D
nu bate in retragere doar pentru ca celalalt pare sa faca asta.
fii ciudat de fiecare data cand ai ocazia.
fii atent la aia mici ca poti invata multe de la ei! varsta perversitatii descreste.
si mie imi place sa-i fotografiez pe cei dragi cand sunt cu spatele la mine.
just call that someone!
what will you say to your daughter? hi babydoll!
ca din cand in cand sa mergi singur acolo unde de obicei mergi insotit si insotit acolo unde de obicei mergi singur. S-ar putea sa inveti multe din astfel de experiente - despre tine, despre locurile in care mergi si despre oamenii care te insotesc sau te insoteau...
Din pacate nici un loc nu ne apartine. Din momentul in care il parasim el nu mai este acelasi. Din momentul in care am ajuns intr-un anumit loc el inceteaza sa mai fie ce era. Poate putin diferite sunt muzeele si monumentele. Si de aceea ne simtim atat de straini si calatori intr-un muzeu. Personalitatea lor ne copleseste. Nu putem schimba cu nimic locul in care suntem. Locul acela ne sfideaza. parca ne spune: "fa liniste si pleaca mai repede!". Pentru unii asa se intampla si cu o biserica.
Observ o oarecare neplacere si cand sunt intr-un anumit loc la un timp neobisnuit. Cand eram la scoala la ore, locul in care eram imi apartinea. Din moment ce ajungeam la scoala, din cine stie ce motiv, la alta ora decat cea a cursurilor, locul mi se parea strain. Si atunci imi dadeam seama ca de fapt nu imi apartine si ca ma uita din clipa in care am plecat de acolo.
Gasesc foarte deprimanta asteptarea intr-o gara goala. Toata viata am avut o fobie fata de garile goale. Singurul antidot este sa fiu alaturi de o anumita persoana foarte apropiata mie. Si nu - nu e vorba de sor-mea, care simte prea asemanator cu mine ca sa ma poata ajuta sa ma simt mai bine.
gresim tot timpul. nu cred ca exista cineva care poate spune despre sine in mod obiectiv ca nu greseste. eu una gresesc tot timpul. greselile sunt strans legate de momentul luarii decizilor. atat de des mi se intampla sa stau si sa ma gandesc 2 secunde inainte de a da un raspuns ca poate astea sunt cele 2 secunde de dinaintea comiterii unei greseli. si apoi iau in mod hazardat sau din contra, riguros gandit, o decizie. prefer situatiile in care stiu exact care pot fi consecintele unei decizii proaste si cunosc si momentul in care ma vor lovi. ca de exemplu la pariuri. ;) f. ciudate sunt pe de alta parte, situatiile in care habar nu am care pot fi consecintele, daca vor exista si daca da, atunci cand vor aparea. Urasc din tot sufletul situatiile in care consecintele ma lovesc imediat si evidenta modului in care ar fi trebuit sa gandesc de la inceput ma izbeste si pe deasupra tb sa trec prin toata tevatura de a redresa lucrurile chiar in momentele urmatoare.
de ex astazi - trebuia sa gasesc un loc de parcare (pe o arsita greu de suportat pt mine care nu am la dispozitie o masina prevazuta cu aer conditionat) pe o straduta in apropiere de centrul minunatului oras natal. M-am hotarat sa imi incerc norocul intrand pe o straduta ingusta cu sens unic - pe contrasens. Ma gandeam ca nimeni nu o circula... Ei bine - m-am inselat si m-am trezit cu o gramada de amarati nervosi care trebuiau sa se strecoare pe langa masina mea... bineinteles injurandu-ma din toata inima. inainte nu-i loc... nici cu spatele nu puteam da... ei... am parcat-o pana la urma - pt ca sunt o norocoasa! dar adevarul este ca iau decizii proaste deseori! si din pacate alea 2 secunde de dinainte nu imi dau sentimentul corect. sau nu imi inspira chiar nimic.
Eu cred sincer ca in viata putem sa unim punctele asa cum vrem si sa alegem daca imaginea va fi cea a unui monstru sau a unui om care a obosit tot incercand sa faca ce era corect. Cred ca e pur si simplu gresit sa spui ca lasi lucrurile sa curga pentru ca oricum nu ai ce face, pentru ca de prea multe ori ai incercat si de prea multe ori lucrurile au iesit prea prost. E gresit sa crezi ca viata ta este cea mai complicata. E si mai gresit sa nu vezi cat de extraordinar de frumoase sunt unele lucruri daca macar ai alege sa te bucuri de ele, sa ti le asumi, sa admiti ca sunt mai mult decat meritai poate, si ca te pot face fericit.
Prin atitudinea de victima nu faci decat sa te feresti sa iti asumi responsabilitatea si sa iti aperi fragilul confort. Din punctul meu de vedeere esti prea puternic ca sa poti spune ca lucrurile ti se intampla. Cred ca trebuie sa te gandesti foarte bine ce vrei. Indrazneste sa-ti doresti ceva! Ai putea sa scrii undeva si peste 3 sau 5 ani sa citesti si sa vezi daca s-a implinit, sau daca nu - sa te gandesti de ce nu s-a intamplat. I dare you! I double dare you!
diferenta se face intre perioadele in care suntem ocupati si preocupati si mergem robotic inainte si timpul se scurge fara masura si prea repede si perioadele in care parca totul se opreste sau doar noi ne oprim: obosind, luam distanta. Sincopa. Stim ca nu o sa dureze prea mult dar ca ea va face diferenta, cu ea vom masura timpul scurs. Pe parcursul ei vom capata sentimentul de distanta fata de ce s-a intamplat. Poate fi momentul in care ne potrivim pasul cu al altcuiva, sau cu o noua situatie, in care evaluam ce am petrecut si hotaram cum o sa fie de acum incolo. Putem schimba accentul.
Cum o fi aia sa-ti trimiti sotia la plimbare cu un subaltern?!?
Unii gangsteri sunt nice! unele taceri, confortabile. unele doze, letale. un ac infipt in inima salvator.
si in filme se moare absurd, sa stii. remember american beauty?
unele dive au nasul urat.
Vreau sa castig un concurs de karaoke (nu - nu unul de dans).
kla - thanks for the sweet treat today! u shouldn't have! :)
distantele scurte intre aici si oriunde vreau sa ajung eu in orasul asta. Toate drumurile pe care stiu sa umblu fara sa ma uit pe harta. reclamele care acopera cladiri intregi. femeile frumoase de pe strazile Bucurestiului. lumea care iese din casa abia la 21.00 sa se plimbe pe strada. Euforia care pluteste in aer inainte de orice concert mai important - ma molipseste si pe mine. Toate discutiile despre unde ar trebui sa fie Romania si nu este (imi dau impresia ca dintr-un moment in altul oamenii o sa sara sa faca o chestie extraordinara, sa construiasca tara :)). Copiii multi si frumosi din toate parcurile. terasele. scoala si examenele... da, chiar si astea. Reducerile pt. studenti. Strugurii si rosiile bune. Toata mancarea lui mama. Tot dute-vino-ul din casa noastra. Zarva urmata de liniste vineri seara (prietenii stiu de ce). IARNA
Ce nu o sa-mi lipseasca: praful, caldura, blocurile, obiceiurile golanilor, nervii soferilor, drumurile in lucru, conversatiile cu persoane cu care nu am ce vorbi, curiozitatea celorlalti (imi ajunge a mea), scoala si examenele (da - se afla in ambele categorii), rautaciosii (ca sunt peste tot).
e o anumita stare de bine pe care o ai uneori "against all odds". o fericire care te departeaza de ceilalti, oricat i-ai iubi... e ca lumina soarelui de dimineata, ca mirosul de frunze arse toamna... te face sa gandesti si sa te porti bizar... sa te uiti mult in gol sau la firele de par de pe mana... sa fii mai constient de corpul tau ca niciodata... si totul sa fie ca la televizor - totul in jurul tau decat un spectacol ireal... daca vorbesti, nu e vocea ta. Daca ei vorbesc este alta limba. faci tot posibilul sa nu iesi din starea ta... dar pana la urma iesi - inevitabil. Sigur mai stie cineva despre ce vorbesc...
Avem un nume pt. tot ce facem? putem vorbi despre noi insine mai mult de 5 minute fara sa ne contrazicem?
Spooning on the sofa, looking through the window at the scattered white clouds, changing shape just like my thoughts - feeling eternal, already missing everything that is going to fade away and die out!
"Gegen die wand" (un film care mi-a placut). - cum sa ramai in viata desi nu-ti doresti asta? cum sa-i supravietuiesti celui mai mare dusman al tau - adica tie? cum pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti... Si cum, din pacate, nu toate promisiunile sunt respectate, desi am crezut in ele atunci cand le-am facut...
circular symetry - o piesa care imi place. este despre ce vreti voi :)
Teme recurente: noapte, caldura, trai, stele, frig, prieteni, net, examene, pierdere de timp, chestii mici, neinsemnate si neinsufletite, sentimente vagi, muzica, timp, iar timp, vorbe, convorbiri, conversatii, comunicatii, mi-a zis, camera ingusta, viata asta si iar noaptea, nervii, frustrarea, lust, filme, crampeie de carte, cineva (el sau ea), calatorii, calatori, vise, locuri insorite, malul marii, nu vorbeste nimeni si de Polul Nord? O sa va scriu eu intr-o zi o chestie sau mai multe despre Polul Nord. nu, nu o sa merg acolo! mi-e prea frica...
Am auzit nu de mult o vorba - "s-a dus in lumea ei". De la un moldovean am auzit-o. Mi-a placut - mi-a starnit brusc imaginatia. M-am gandit la cat de norocoasa era fata asta ca avea lumea ei... mica si indepartata, exclusiva. M-am gandit si la cat de misterioasa trebuie sa fi parut fiinta asta mica celui care a folosit expresia - tare tacuta si misterioasa. Ei... pana la urma mi-am dat seama ca toti avem lumea noastra si ca de fapt este decat in capul nostru, nu?
Tot acum mi-am amintit de o replica dintr-un film: "Who's that sad, little person?"
Si imi mai amintesc si de "micul print"! :)
Gata - m-am tirat!
Nu imi este proprie calitatea de a tacea... As vrea sa fie, cu toate ca, de fiecare data cand tac pentru ca sunt nevoita, mi se pare ca tacerea se aduna, se ingramadeste, se face o mare gramada... se face un munte. Si se impune pana la urma - te trezesti dimineata - si muntele e acoolo, te culci sub munte noaptea. Nu o mai strici niciodata - o ocolesti: nu are nici un rost sa o faci praf - mai ales ca ar trebui sa te apuci de la varf si ar iesi o exagerare... sa dai cu tarnacopul in varful muntelui (te faci de ras).
Ma simt asa de bine ca am scapat de stresul examenului... ma simt usoara - un sentiment tare bun: as putea sa zbor dar nu stiu unde (si asta ma deruteaza).
eu sunt genul ala de om care daca are o rana, oricat de mica, o sa-i ia coaja si nu o sa o lase sa se vindece... Nu stiu de ce iau coaja - ori din dorinta de a disparea cu totul "buba" ori ca sa vad ce e dedesubt ori pentru ca imi place sa ma doara. ma gandesc tot timpul ca nu trebuie sa fac asta si tot o fac. Si poate de aia pielea mea are o memorie f. buna..
sunt oameni carora li se pare ca ei sunt cei "diferiti" si altii carora li se pare ca ceilalti sunt aia "diferiti".... exista un gen de aroganta in ambele situatii... si nu - situatiile nu sunt identice! Oricum - o alta clasificare idioata!
de fiecare data cand incerc sa spun ceva adevarat si important ajung sa spun acelasi lucru despre care oricum nu sunt convinsa cat de adevarat este! :))
easy listening
"Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?"
Daca noi am sti cine suntem si pe de alta parte am fi sinceri fata de ceilalti, ceilalti ar reusi sa ne cunoasca. Problema este ca noi ori nu stim cine suntem si atunci nimic din ceea ce altii gandesc despre noi nu acceptam, fie ca stim prea bine cine suntem - dar iar nu acceptam, sau stim si acceptam dar nu suntem sinceri fie pt. ca ne este frica, fie din interes...
Se mai poate intampla si altceva - stim, suntem sinceri dar simtim ca suntem atat de speciali... si tocmai esecul celorlalti de a ne vedea asa ne face sa credem si sa simtim ca nu suntem intelesi. E adevarat ca fiecare e special, prin combinatia unica de trasaturi... (comune de altfel), prin simplul fapt ca exista si prin potentialitate... Dar aceasta unicitate este impartasita de toti... Asa ca ... nu e vorba ca suntem singuri - dar suntem de multe ori singurii care presimtim cat de speciali suntem...
Acesta este un punct de vedere care desi are logica lui interna s-ar putea sa lase multe aspecte pe dinafara... Este un punct de vedere exprimat la un moment dat...
Azi m-am simtit foarte bine... nici nu stiu de ce... - am avut destule motive sa nu: aproape mi-am scrantit mana, am fost acuzata de toate cele de oameni dragi mie, am fost refuzata, enervata...
In seara asta am mancat o pulpa de pui, singura, cu pofta... desi sunt vegetariana de ani si ani...
sper ca maine sa fie o zi normala... nici sa nu ma simt bine... dar nici sa nu mi se mai intample ca azi...
zzzzzzzzzzzzzz
Cand astepti cu infrigurare ceva si in acelasi te temi tare de altceva.... Cand numeri zilele pentru ca ti-e dor si mai faci o numaratoare pentru ca ti-e frica... Cand vrei sa fugi peste timp si in acelasi timp sa il dai inapoi.... ei... atunci de fapt vrei ca timpul sa nu mai existe, ba nu - vrei sa stea pe loc... ba nu... vrei sa dormi... ba nu... vrei sa mergi pe cealalta parte a lumii luand cu tine doar cateva lucruri de stricta necesitate si doar doi oameni, sau trei, sau patru... sau pe toti... Ca doar nu ei sunt de vina... tu esti... :))
Daca da o ninsoare nu mai avem nici o problema!
Reiau un subiect atins in postul de ieri... Imi povestea sor-mea despre dispretul unor colegi ai ei fata de blondele aflate la volanul unor masini foarte scumpe. De fiecare data cand observa o astfel de tipa (de obicei tanara si frumoasa)la volanul unei astfel de masini fac comentarii cu privire la cat de mult o fi muncit tipa in pat pt. masina aia... Ei bine, noi ne gandeam ca daca este adevarat ca tipa are masina de la un barbat cu care are o relatie (chestie de care nu avem cum sa fim siguri)ce poate fi asa de injositor? La urma urmei tipul a scos o gramada de bani din buzunar ca sa-i ofere o masina misto... e o dovada de pretuire... chiar daca pt. el ea este decat simbolul bunastarii lui. Tipul asta de femeie este femeia afis. Exista pe de alta parte o groaza de femei de care barbatii se folosesc intr-un fel sau altul si carora nu le ofera nimic... nici mult, nici putin! Pe ele le ignora toata lumea... Sunt ele mai cinstite? Sau doar mai putin norocoase?
Tb sa precizez ca in postul asta nu am vorbit despre curve! Nu as vrea sa creada cineva ca incerc sa laud/sustin/apar meseria asta... :)
Si inca ceva - am vorbit despre doua categorii inguste. Nu am vorbit despre mine.
Am vorbit despre prejudecati si paradox!
Citesc despre o fata care se credea baiat... si eu am crezut-o baiat pana singura mi-a marturisit ca are ciclu si ca are sani. Se face 12... mi-am cumparat ceva cu maro si albastru, oja alba... Vreau sa cumpar un pat nou si comod. Vreau sa vina seara. Cineva a plecat nemancat de acasa... Vreau sa pot spune ce imi trece prin minte fara sa ma umplu de sentimentul absurditatii, inutilului, fara sa am de-a face cu gardianul rational si responsabil din mine... Claudiu minte - trebuie sa tin minte asta!
My Aura is Blue |
 Spiritual and calm, you tend to live a quiet but enriching life. You are very giving of yourself. And it's hard for you to let go of relationships. The purpose of your life: showing love to other people Famous blues include: Angelina Jolie, the Dali Lama, Oprah Careers for you to try: Psychic, Peace Corps Volunteer, Counselor |
Bantui blogosfera, incerc sa imi creez criterii de selectie (ce place/ce nu) dar nu prea reusesc... Simpatia spontana este singurul criteriu... Nu conteaza - o sa mai bantui un timp... Ceea ce descopar in preumblarile mele este mult talent la unii, spirit urban si mult, mult gust pentru absurd! Cati dintre cei care au bloguri lasa sa se intrezareasca omul de dincolo? Nu stiu, nu imi dau seama, dar mi se pare ca putini. Cati vor sa isi creeze o imagine conform cu asteptarile altora? cati vor doar sa se dezvaluie in cea mai criptica forma, ca un fel de terapie... cati vor sa-si creeze un icon, cati o a doua identitate, sa se inventeze sau sa reinventeze? cati vor sa scrie o carte? Cred ca cei mai multi - toate la un loc! Eu? Mai am pana sa pot raspunde la intrebare! Azi am respirat incet - azi nu se pune la varsta mea - azi nu am trait si deci nici nu am imbatranit!
| Global Personality Test Results |
| Stability (33%) moderately low which suggests you are worrying, insecure, emotional, and anxious. Orderliness (76%) high which suggests you are overly organized, reliable, neat, and hard working at the expense too often of flexibility, efficiency, spontaneity, and fun. Extraversion (86%) very high which suggests you are overly talkative, outgoing, sociable and interacting at the expense too often of developing your own individual interests and internally based identity. |
| Personality Disorder Test Results
|
Aveam mai multe de aratat daca nu se duceau bateriile aparatului foto! Oricum - we enjoyed.... cu exceptia momentului in care ne-am ratacit.... E luni seara... sunt acasa in Bucuresti din nou... m-am acomodat imediat. Incep sa ma invat cu dute-vino-urile astea.. Am avut un zbor placut - din pura intamplare am ajuns sa stau langa o tipa pe care o vazusem la biserica si care o sa se mute si ea in London la toamna... Asa ca uite ca incet imi fac si prieteni... E bine sa fii acasa... si intr-o parte si in alta... Despartirea de A. a fost scurta si fara cine stie ce feeling... Parca ne-am fi despartit pt. o saptamana... A fost mai greu de dimineata... m-am trezit mult mai devreme decat imi setasem alarma si am stat intinsa fara sa pot adormi la loc si eram trista... dupa ce m-am trezit mi-a trecut... 4 saptamani trec repede daca muncesti - asa cum am eu de gand sa fac.. A. imi spune ca e prea liniste in casa fara mine... Well -i am being missed - it's a good feeling! Ieri am avut o zi plina - de dimineata am fost pana in Camden town (in targ) apoi am condus (eu) pana in sud in Richmodn unde am facut o plimbare de 5 ore pe langa Tamisa - pe un traseu propus intr-o revista... A meritat tot efortul - o zi senina in care iesisera la plimbare o gramada de oameni, cu copii, cu prieteni, cu parteneri, cu amicii canini, singuri, sa alerge, sa mearga pe bicicleta (o gramada de biciclisti). Am vazut o gramada de case idilice dar indecent de scumpe.... multi copii frumosi, multa apa si vegetatie in floare... Am avut energie si pt. o vizita dupa... pe care inca mi-e teama sa nu o fi facut prea lunga... Anyway.... Ieri mi-a lasat un gust f. bun!
O idee interesanta pe care o gasesti descrisa pe site-ul asta: http://www.urbanquest.ro/contact/ Ba mai mult - poti chiar participa la ce presupune ea.... Mi-ar placea si mie.... dar din pacate mi-au cam lipsit din totdeauna cultura generala despre Bucuresti si chiar si simtul de orientare... Dar ideea imi place... De fapt stau foarte bine la fantezi despre orase (nu Bucuresti - este prea mare si in general urat) - imi imaginez cum ca as cunoaste fiecare coltisor dintr-un oras mic si vechi, as sti cine traieste in fiecare casa si cum arata acestea pe dinauntru. Fiecare casa ar avea o personalitate aparte si mi-ar transmite un sentiment anume... in fiecare zi... Ce interesant sa stii unde poti gasi mereu o banca libera... sa stii care copaci infloresc primii... Este adevarat insa ca in mod paradoxal nu imi pot inchipui unde in alta parte as putea locui in afara unei capitale... adica nu ma pot vedea decat ca intr-un vis in alta parte... Capitala ma face sa cred ca sunt totusi acolo unde este normal sa traiesti, in mijlocul lucrurilor... desi intotdeauna am simtit ca nu inteleg nimic din ceea ce se intampla intr-un oras mare... ma simt pe dinafara si in mijloc in acelasi timp. Locuind in marele oras am impresia ca pot avea oricand acces la ce se intampla important... poate asa si este... dar eu sunt mereu pe langa! Sunt numai in aparenta urbana : nu traiesc urban! Si intotdeauna ma intreb cum se simte un adevarat urban! O sa prind unul - si o sa-l intreb!
Este o realizare interesanta, inedinta si plina de subtilitati! Veti savura cred imbinarea planurilor, aducerea impreuna a 4 culturi distincte si in acelasi timp a 4 rase diferite de oameni. O poveste despre suferinta si despre victimele fara de calai! O poveste despre societate si familie. O poveste profund umana!
Mi-a placut
Ideea asta cu blogul este o idee rumegata de ceva timp... adica o idee care mi-a venit intr-o zi dupa care am lasat-o in amortire! Parca prin vointa proprie aceasta idee a inviat si s-a infiintat si s-a ascuns intr-o cutie - Black! Cam trist mi-a spus cineva! A fost spontan oricum... dar nu si original (tocmai am citit o carte cu acelasi titlu). De ce scriu despre cum a venit ideea asta la viata? pentru ca la mine orice demers trebuie sa aiba o justificare anterioara... sau ulterioara!
Deci cu ce sentimente am pornit?... Pai nu cred ca voi fi neaparat originala... nici nu o sa ma straduiesc... dar o sa fiu eu! Pentru cine? Pentru clipele mele de singuratate... pentru clipele cand uit cine sunt si nu mai stiu ce sa imi doresc de la ziua de maine! Si pentru prietenii necunoscuti pe care poate nu o sa-i intalnesc vreodata...
Vreau sa arunc in neant niste ganduri si sa vad ce ecou au! Pana acum gandurile mele au fost pastrate in agende, cutii, sertare... Ei - si daca se poate si altfel? Mi-e un pic frica dar e si placut sa vad cum e sa zboare, vulnerabile, purtate de vant...
Cred ca am lasat latura mea melancolica sa puna stapanire pe randurile de mai sus... De altfel (ca sa ma si descriu un pic) sunt o persoana cu picioarele pe pamant, destul de sceptica si rationala, logica si ordonata... da...
