nu-i o idee rea...

ca din cand in cand sa mergi singur acolo unde de obicei mergi insotit si insotit acolo unde de obicei mergi singur. S-ar putea sa inveti multe din astfel de experiente - despre tine, despre locurile in care mergi si despre oamenii care te insotesc sau te insoteau...
Din pacate nici un loc nu ne apartine. Din momentul in care il parasim el nu mai este acelasi. Din momentul in care am ajuns intr-un anumit loc el inceteaza sa mai fie ce era. Poate putin diferite sunt muzeele si monumentele. Si de aceea ne simtim atat de straini si calatori intr-un muzeu. Personalitatea lor ne copleseste. Nu putem schimba cu nimic locul in care suntem. Locul acela ne sfideaza. parca ne spune: "fa liniste si pleaca mai repede!". Pentru unii asa se intampla si cu o biserica.
Observ o oarecare neplacere si cand sunt intr-un anumit loc la un timp neobisnuit. Cand eram la scoala la ore, locul in care eram imi apartinea. Din moment ce ajungeam la scoala, din cine stie ce motiv, la alta ora decat cea a cursurilor, locul mi se parea strain. Si atunci imi dadeam seama ca de fapt nu imi apartine si ca ma uita din clipa in care am plecat de acolo.
Gasesc foarte deprimanta asteptarea intr-o gara goala. Toata viata am avut o fobie fata de garile goale. Singurul antidot este sa fiu alaturi de o anumita persoana foarte apropiata mie. Si nu - nu e vorba de sor-mea, care simte prea asemanator cu mine ca sa ma poata ajuta sa ma simt mai bine.